PEDEAPSA CU VIAŢA

GÂNDIT DREPT DAR SCRIS STÂNGACI



- scris şi ilustrat de
MIHAI ALIN ION  




Capitolul 1:      PISICA FIERARULUI NU SE TEME DE ZGOMOT


     E liniște în Fierărie. Plapuma albă de zăpadă învelește orașul de mai bine de o lună. Cu sprâncene de țurțuri pe sub streașină și steluțe de gheață în obraji, casele par criogenate într-un glob magic de cristal care așteaptă să fie agitat spre a depăna firul poveștii. Străzile ondulează printre gospodării și se reunesc în centrul orașului, la Casa Șoarecelui de Bibliotecă. Vis-a-vis, pe o alee lăturalnică, o pisică zbârlită se ivește de nicăieri, se fofilează cu eleganță și brusc se face nevăzută, precum o piesă neagră de lego, care, poziționată corect, întregește un puzzle al întunericului. Nu se aud mecanodrile. Nu circulă oameni. Este trecut de miezul nopții. Niciun felinar aprins pe la ferestre. Doar Luna îndrăznește să dizolve timid paleta obscură de culori a acestei nopți. Trotuarul pavat cu pietre neșlefuite de pe Strada Colți numărul 76 asigură o acustică de amfiteatru în oricare alte împrejurări. Pantofi rigizi, grăbindu-se către Grădina cu Flori Carnivore, sau pentru serata de bal mascat, roți angrenate în curse nebune cu destinații exotice, flecuri de tocuri inocente, fleacuri indecente, forfota negustorilor, animalele de companie gălăgioase și râsetele copiilor, toate răsună armonios și conferă acel farmec aparte Cartierului Fierărie sau ”În Gioglăraie” cum îi mai spun bătrânii. Însă nu și în această noapte! Zona este mai pustie ca oricând iar liniștea naște neliniște.

     Un clinchet metalic pătrunde sfâșietor în calmul peisajului. Moneda strălucește în raza lunii, se învârte de câteva ori, se rostogolește printre pietrele nefinisate ale aleii și dispare în albul omătului. Simultan, o pisica neagră sare ca din pistol, dărâmă două tomberoane cu gunoi și dispare lăsând în urmă un mieunat dramatic. Probabil aceeași pisică neagră. Un individ cu pălărie și costum alb, suplu, înalt, încălțat cu pantofi ascuțiți, destul de misterios, un fel de Chuck Norris costumat in Michael Jackson își aprinde țigara Red Devil fără filtru și trage adânc fumul în piept, stâlcind o înjurătură, necăjit că moneda sa este de negăsit. În timp ce își așează tacticos tabachera în buzunarul de la piept, lasă să se întrevadă un tatuaj în formă de șarpe cu aripi, undeva pe încheietura mâinii drepte, deasupra ceasului mecanic. Doctor Dangleking, unul dintre numele sale de scenă, rezeamă zidul unei clădiri impunătoare din care tocmai ce ieșeau două persoane gălăgioase. Umbrele lor se prelungeau timid printr-o fantă de lumină și trădau două siluete provocatoare. Mestecau gumă Bubblebutgirl și baloanele curățau de pe buzele cărnoase nuanța de roșu pasional și ieftin. În mod ciudat, Ebony și Carly își încheiau tura de noapte ceva mai târziu decât de obicei. Iar mai ciudată decât atât este locația aleasă. O Vilă medievală, aparent pustie, pe jumătate arsă. În urmă cu o zi aici era renumita Vila cu Bufnițe de pe Strada Colți numărul 76. Doar cele trei bufnițe sculptate în piatră au rămas intacte iar clădirea pare bântuită.

     De partea cealaltă a străzii, trei flashuri și o serie de ticăituri mecanice atrag atenția în zona parcării de lângă Parcul Copiilor Tocilari. Printre mecanodrilele parcate, un camion vechi staționează cu roata infiptă într-o canapea , cu o mătură de casă și un morcov aproape întreg ințepenite între ștergătoare.
- Pare să fie ceva ciudat în aer! Știi doar că atunci cînd totul este ok nimic nu este ok! Unde dracului or fi toți? Parcă au presimțit că ceva se va înt ... Ai sa-mi bag pula, Sergei ... cred că ne-au văzut!
Sergei își masează ușor tâmpla dreaptă și respiră adânc, dându-și ochii peste cap, evitând parcă la limită un atac cerebral:
- Hmmmmmm! Un Zil rusesc ... înghesuit cu tupeu într-un parc pentru copii, camuflat în spatele unei canapele de lemn, peste care ai călcat cu roata din față ... cu jumătate de om de zăpadă pe parbriz și cealaltă jumătate sleită pe capotă, având doi idioți la volan, care stau la pândă, dintre care unul face poze cu blitzul ... și cu căcatul ăla de Iskra! Și tu îmi spui că totul este ok? Oare să ne fi văzut Vasy? Chiar să fi ieșit noi cu ceva în evidență Vasily? Tună Sergei în timp ce mușcă nervos din morcovul înghețat, proaspăt recuperat din garnitura ștergătorului drept. - Știi ce este acela un Zil, Vasy? Știi ce înseamnă filare? Un Zil este un camion militar, o hardughie printre mecanodrilele moderne din oraș! Suntem ca măgarul între oi Vasy! Ba chiar avem și un morcov în față! Tună din nou Sergei, evident nemulțumit de abilitățile organizatorice ale partenerului său.
- Daaa am zis ... că m-am gândit să fie camu ... flat să ...
- E ca și cum te-ai duce cu mă-ta la KFC pe raionul cu aripioare Vasy! Fie că le manancă sau nu tot ... Fir-ar a dracului de treabă! Nu apucă însă să își termine ideea căci în urma impactului cu canapeaua din parc, efect întârziat ce-i drept, aibag-ul pasagerului din dreapta declanșează și îl lovește în nas împingându-i morcovul în gură ...

     - Vasily și Sergei! Ce onoare domnilor ofițeri! Chiar îmi făceam griji. Nu v-am mai văzut de mai bine de 24 de ore! zice ”doctorul” în timp ce sare voios în mașina ofițerilor. M-am obișnuit să vă am prin preajmă pe oriunde merg. Mă simt mult mai în siguranță când îmi suflați în ceafă! Sunteți eroii mei! Trage aparatul foto din mâinile butucănoase ale agentului Vasily și le înfășoară cureaua rigidă din piele a camerei Iskra în jurul găturilor. - Hai zâmbiți pentru un insta story! le râde în nas Dangleking, pozând cu gura până la urechi alături de cei doi agenți asudați, pe care i-a prins la înghesuială. Își atinge satisfăcut nasul ascuțit cu vârful limbii, ca o pisică de rasă care se autocoafează, trântește ușa camionului și dispare în negura nopții. Cei doi parteneri se privesc în ochi și rămân inerți pentru câteva clipe. - Dacă sufli un cuvințel despre seara asta cuiva, vreodată ... suspină resemnat Sergei ... morcovul ăsta, cu tot cu iepure, o sa-ți intre ție în cur!

     Cu douăzeci și patru de ore mai devreme ...

     Un mecanodril verde metalizat virează la stânga prin mijlocul intersecției. Oprește în dreptul Vilei cu Bufnițe de pe Strada Colți numărul 76. Lumina unui felinar în formă de dovleac pâlpâie la geamul camerei de la etaj. Se aprinde și se stinge la interval de trei secunde. Ai fi fost tentat să crezi că este un semnal codificat, căci de indată ușile mecanodrilului se deschid gălăgios. Un individ sprinten și bine proporționat coboară însoțit de două dame blonde. Cel puțin așa le văd eu de aici de unde stau. Sau cel puțin așa doresc ele să fie percepute, poate sunt brunete ori roșcate, vopsite sau cu perucă, sau cu perucă vopsită. Ba chiar ar putea fi cu chelie și atunci naiba ar mai putea să deducă adevărata culoare a părului! Off o adevărată dilemă cu înalt grad de importanță! ... bănuiesc că au intrat în vilă ... Bravo Speriosule, ai ratat ce era mai important! Să vedem acum cu ce informații prețioase te vei prezenta la tavernă, ca să îți căștigi pâinea și pe ziua de astăzi! ... Nu știu vouă însă mie mi se întâmplă des, exact atunci când trebuie să fiu concentrat pe ceva, mă trăznește filozofatul! Are dreptate mătușa Barkler atunci când îmi spune că sunt genul de copil încuiat și mototol care se uită grijuliu pe jos când trece pragul casei și încercând să nu se împiedice cu picioarele-i târșâite, își dogește fruntea de tocul de sus al ușii.

     Stau cocoțat pe acoperișul Magazinului Artileros, un fel de supermarket specializat în arme de foc și gadgeturi în materie de killerit. Este a treia cea mai inaltă clădire din oraș. Un punct strategic excelent pentru cei care doresc să vadă în detaliu forfota urbană. De aici pot observa perfect fereastra cu felinar în formă de dovleac. Vântul soarbe perdeaua roșie pe geamul deschis și îmi oferă un unghi mai mare de vizibilitate. Am decis să aștept. Mai am câteva ceasuri bune în care pot hoinări și scotoci orașul. Deduc că deja v-am făcut puțin curioși în legătură cu activitatea pe care o prestez. Nu vă pot dezvălui încă. Nu ați mai citi cartea. Și nu, nu sunt un scriitor. Să zicem că numele meu este Jarko deși mulți mă cunosc drept Speriosu`, lesne de înțeles de ce. Nu-mi face deloc plăcere să vorbesc despre mine. Ca o binecuvântare, un scâncet de copil mă salvează din ghearele sâcâitoare ale autocaracterizării. Din blocul de locuințe adiacent magazinului de arme, o fetiță cu ochii în lacrimi coboară pe fereastra etajului doi și pășește nesigură către mine, arătându-mă cu degetul.
     Practic, din observator camuflat deveneam o țintă sigură. Las jos carnețelul și pixul și îi fac semn să tacă. O chem către mine fără să mă îndepărtez de adăpostul hornului din cărămidă care îmi servește drept paravan. Lacrimile, care îi spală niște ochi albaștri mari și nevinovați, se scurg de ambele părți ale feței în formă de capșună. De sub pălărie îi atârnă cârlionți de păr blond. Năsuc scurt, buze cărnoase, acoperite cu o eșarfă a la vestul sălbatic, poartă o rochie până la genunchi iar în picioare are o pereche de cizmulițe stil cowboy. Judecând după constituția corpului și comportament estimez să aibă undeva în jur de 10-12 anișori. Doar pistoalele Remington 95 pe care le are vârâte la cingătoare îi dau alura unei fetișcane de 14 ani. Hai să spunem 16 dacă adăugăm și cele două cuțite înfipte într-un buzunăraș secret din pielea cizmelor.
     - Nu către tine arătam cu degetul, prostuțule! Spune ea în timp ce șchiopăta, încercând un zâmbet scurt. Se așează lângă mine și mă împinge blând dar protector către zid. - Uite! Acolo, la fereastra cu felinar în formă de dovleac, pe care o pândești de câteva ore încoace!
     Îmi arunc brusc privirea către Vila cu Bufnițe, căci fetița asta mă făcuse să uit complet de scopul și durata vizitei mele în Cartierul Fierărie. Într-un urlet sălbatic o siluetă gri se năpustește pe fereastră, se agață de perdeaua roșie și se rostogolește pe trotuarul plin de cioburi. Fetița mă strânge de mână și privim stupefiați cum umbra se târăște către zona mai puțin iluminată de lângă containere și dispare apoi către parc. Timp de câteva momente uităm să respirăm. Mâinile mi-au transpirat în ultimul hal și simt cum sudoarea mi se scurge încet încet pe gât către piept.
     - Singură nu ... nicio șansă ... prea puternic ... Katina încă nu ... îngână ea și pică leșinată lângă mine.

     Schimbare de planuri îmi spun îmbărbătându-mă. O ridic pe brațe și cobor grăbit dar cu atenție sporită pe scara de incendiu. Observ o rană adâncă pe omoplatul drept al fetei. Nu transpirasem. Era sânge! Deja prea mult sânge! Trag cu ochiul în urmă și realizez că Vila cu Bufnițe este în flăcări. Probabil că felinarul în formă de dovleac a luminat pentru ultima oară. Îmi adun forțele și scrutez întunericul în căutarea unor rute ocolitoare. După capul meu în zece minute ar trebui să poposim deja la Cotețul Mistrețului.

     După douăzeci și patru de ore. Secția de poliție numărul 13. Singura din oraș.

     Cu căștile pe urechi, Vasily se leagănă pe scaunul de birou și fredonează o melodie enervantă, în timp ce răzuie cu poftă nebună un loz în plic. Zgârie tacticos cu o monedă, ocolind zona cu premii și zonele cu variante de câștig. Își mușcă buzele și este deja asudat. Probabil această activitate îi va ocupa toată ziua. Poartă uniforma de polițist de mai bine de 28 de ani. De-a lungul carierei a fost distins cu nenumărate trofee și premii, pe care le are expuse în biroul său. Chiar acum se uită cu mândrie către o diplomă primită în urmă cu două săptămâni. “Se acordă locul I concurentului Vasily Smirnov. Record personal 78 de mici în 7 minute!” De același calibru, Sergei Babușkin este campionul en titre pe orașe, la competițiile de băut bere. Și asta pentru că se antrenează zilnic și conștiincios cu vodkă. Sunt parteneri de 12 ani, însă, deși se străduiesc din răsputeri nu reușesc să rezolve nici cel mai banal caz. Corpolenți, greoi, cu inteligența pusă pe bigudiuri, Sergei și Vasily sunt ursuleții secției, mereu păcăliți de vulpoiul șiret Doctor Dangleking.
     Cele 37 de minute trecute peste ora 12 indică aproximativ negreșit ora mesei. Ritual de la care cei doi parteneri au întârziat deja 7 minute. În mod instinctiv foamea dă cu cotul în stomăcelul agentului Vasily, care cu mâinile tremurânde apucă unul dintre sandwich-urile Clătitozaur cu gând să îl terfelească pe sub mustăți. În vreme de Sergei desface cu dinții două sticle de Baltika, Vasy cască ochii mari, deschide gura și își lasă papilele gustative să plonjeze în această desfătare culinară, ducând sandwich-ul la gură și ... - Hâââârșt!!!
     - Și să nu vă mai prind că bagați în voi tot felul de căcaturi! Urlă Sachatskin, căpitanul Secției 13, în timp ce înșfacă din mers sandwich-ul lui Vasily și cele două sticle de bere. Hai, hai! Mai cu tupeu! S-a raportat un caz nou. Crimă pe Colți 76. Chiar măcel din câte am auzit. Vila cu Bufnițe! Vreau cât mai multe detalii. Asta este șansa voastră! Îi încurajează căpitanul pe cei doi, dându-și ochii peste cap și înjurând printre dinți, conștient ca va fi nevoit să sacrifice o altă echipă care să ducă la bun sfârșit acest caz destul de intrigant, dar să acopere și greșelile gafeorilor Vasy și Sergei. Râmași cu gurile căscate în așteptarea hranei, ca niște pui de vrabie, agenții înghit în sec, se șterg la gură cu mâneca uniformei și pornesc într-un suflet pe străzile necioplite ale orașului, în compania semnalelor acustice și luminoase.

     Coteţul Mistreţului

     Un motan zbârlit ne taie calea și fără să ne privească se adăpostește nepăsător sub treptele casei din spatele meu. Alte două pisicuțe jucăușe miaună și țopăie pe acoperiș. Încearcâ să captureze unul dintre fluturii care se joacă în lumina caldă a lunii. Sunt semne bune. Nu există pericole. Mecanoville este un oraș port, industrial, cu mulți pescari și un impresionant număr de feline. Încă de mic m-am familiarizat cu reacțiile acestor animăluțe la provocările din junglei urbane. Vietățile astea controversate sunt ca niște senzori pentru mine. Se camuflează perfect în această atmosferă mecanică. Animale de companie ori pisici ale străzii, comportamentul lor mă ajută să descifrez pericole ascunse, să estimez corect distanțe și rute sau să evit anumite situații limită. Totul pare să fie în regulă. Mai puțin corpul meu care se împotrivește voinței. Mânat de entuziasm nici nu am realizat cât de grea poate fi Katina. Însă pisica fierarului nu se teme de zgomot îmi spun. Suntem aproape. O strâng puternic la piept și urc treptele Podului de Lemn. De aici, un pic de echilibristică pe zidul vechi de cărămidă, evităm elegant broderia din sârmă ghimpată și hop - țop poposim pe acoperișul unei dube aflată în paragină. Am sosit în cimitirul de mașini vechi. Atent, caut să localizez în puzderia de autovehicule dezmembrate, un portbagaj sub care să fie prins un număr de înmatriculare cu sintagma SVN. Este reperul după care pot localiza intrarea secretă în Cotețul Mistrețului, care, așa cum am convenit, este reconfigurată la interval de 3 zile.
     Cu Katina pe braţe, deschid portbagajul şi cobor cu grijă pe treptele săpate în pâmânt. Parcurg tunelul scurt, conceput în formă de spirală şi ajung în faţa unei uşi metalice cu cifru. Este un puzzle metalic format din 9 piese care aşezate logic formează un cap de mistreţ. Încăperea are formă hexagonală, şase pereţi, şase intrări diferite permit accesul din labirint. Dificil de descris aparatura şi tehnologia de care dispune Mistreţul. Pe scurt nu există mecanisme, componente robotice, arme şi armuri, gadgeturi, formule secrete de laborator, substanţe chimice interzise, hacking tools, inovaţii cibernetice, sisteme electronice sau aplicaţii software pe care el să nu le fi creat deja. Această cămăruţa compactă comprimă un izvor nesecat de creţie. Totul neoficial desigur. În mijlocul încăperii, patru monitoare digitale înconjoară un scaun de gaming care se leagănă leneş de la stânga la dreapta. Un râgâit de bere amară deschide conversaţia:
     - Tinere ... observ că ţi-ai însuşit nişte apucături cu haştag de bădăranie crasă ... cu o nesimţire înverşunată ai omis să aduci cu tine deja tradiţionalul six pack Baltika! Colanţi peste pupăză aduci în premieră şi persoane străine în Coteţ ... deci spune-mi cine este puştoaica şi în ce belele urmează să ne afundăm de această dată?



Capitolul 2:      FOCURI DE PISTOL CU APĂ


     Este oare Speriosul un personaj cheie? Care este misterul Vilei cu Bufniţe? Oare ce este şi mai ales cum arată un mecanodril? Vor fi Jarko şi Katina protagoniştii unui love story siropos şi plin de aventuri? Cât de dubios este Mistreţul? Eşti curios să afli prin ce năzdrăvenii mai trec neîndemânaticii tovarăşi Vasily şi Sergei? Şi mai ales, care este reţeta celebrului Clătitozaur? Poţi afla totul parcurgând întreaga lectură PEDEAPSA CU VIAŢA!






About by Mihai Alin Ion

Caricaturi si Portrete
Buy Prints
Back to Top